„M-ai CURENTAT! Vrei să mă omori?” MOTIVUL pentru care un director DSP și-a atacat colegul cu electroșocuri

„M-ai CURENTAT! Vrei să mă omori?” MOTIVUL pentru care un director DSP și-a atacat colegul cu electroșocuri
Caracter ilustrativ. Sursa: Profimedia
Publicat: 07/02/2023, 19:50

Poliţiştii arădeni au întocmit dosar penal în cazul scandalului care a avut loc, marţi, în sediul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, unde un director a folosit un dispozitiv cu electroşocuri pe un coleg cu care avea divergenţe.

„Poliţiştii arădeni au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, despre o stare conflictuală între doi angajaţi ai unei instituţii publice din Arad. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, pentru clarificarea stării de fapt. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovirea sau alte violenţe”, a declarat, pentru agerpres.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Conform sursei citate, toate părţile au fost audiate, iar deocamdată dosarul este întocmit cu privire la faptă, adică „in rem”.

Anterior, surse din cadrul DSP Arad au prezentat şi o filmare cu incidentul, declarând că directorul economic Gheorghe Iulian Penzeş i-a ameninţat pe unii colegi, spunând că are asupra sa dispozitivul cu electroşocuri pentru a se apăra. El avea şi un spray iritant cu piper.

Conform filmării, la un moment dat directorul economic a pus aparatul cu electroşocuri pe mâna unui coleg şi l-a pornit, iar cel agresat a strigat: „M-ai curentat! Dom’le, vrei să mă omori?“.

În scandal a intervenit directoarea instituţiei, Cecilia Irimie, care i-a reproşat lui Penzeş că are asupra sa dispozitivul şi spray-ul.

„Ce faceţi, domnule director? Vă rog foarte frumos, domnule director, cu aşa ceva nu veniţi la lucru, nu se poate aşa ceva! Acum mă speriaţi pe mine? Nu ne ameninţaţi cu spray-ul! Acum v-am văzut că aţi ameninţat!“, a intervenit directoarea Cecilia Irimie.

Angajaţii spun că directorul economic a mai avut în trecut neînţelegeri cu unii colegi din instituţie, iar marţi a revenit la lucru după o perioadă mai lungă de concediu. Un angajat martor la incident a sunat la 112, relatând ce se întâmplă în sediul instituţiei.

Gheorghe Iulian Penzeş şi directoarea DSP, Cecilia Irimie, nu au putut fi contactaţi pentru a-şi prezenta punctele de vedere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Umanitatea, tot mai aproape de „viața fără sfârșit”. Cercetările despre criogenare au intrat într-o altă...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×